Am tot ceea ce-mi doresc, îmi spun, privindu-mă în oglinda din baia acestui club exclusivist. În ultima vreme, petrec prea mult timp in members only clubs , printre oameni bogați și foarte bogați — degenerați ai societății, cărora li se iartă orice pentru că au bani. Și mie mi se iartă prea multe.

Am tot ceea ce îmi doresc, îmi mai spun o dată și îmi aranjez rochița.

Mă uit la mine și nu mă recunosc.

Diagnosticul de depresie nu e nou pentru mine — l-am tot auzit de-a lungul timpului — iar psihologul meu, anul trecut, m-a îndemnat să scriu zilnic orice. Doar să scriu.

N-am făcut-o.

Am încercat în primele zile din 2024, dar după câteva zile am realizat că, dacă aș scrie, totul ar deveni real, iar eu încă mai cred că totul e un vis. Trebuie să fie. Eu nu știu să pun pe hârtie decât adevăr, iar hârtia îi dă suflet si existenta, ceea ce înseamnă că…

— You are so beautiful! mă abordează o tânără, căreia-i surprind privirea îndreptată nu neapărat spre mine, ci către imaginea mea din oglindă.

Știu. Am știut mereu că sunt frumoasă, mai ales când eram mai tânără. Recunosc că recent am observat cum anii sapă prin piele pe la colțuri și râd de mine, făcându-mă să mă îndoiesc — da, știu de botox, dar îl refuz încă — dar alung gândurile astea cu o mătură de fier. Am destule depresii, nu am nevoie să mai adopt și frica bătrâneții.

Îi zâmbesc tinerei și nu zic nimic. Mereu am fost antisocială, o leoaică singuratică. Vorbesc doar dacă vreau să seduc pe cineva sau dacă societatea mă obligă — de exemplu, la biroul de imigrări sau când trebuie să răspund cuiva. Probabil că așa am fost dintotdeauna, dar parcă de când am ieșit din rehab — a trecut deja un an (?) — sunt și mai tăcută.

Totul e un vis. Trebuie să fie. Altfel, cum aș putea să am tot ce mi-am dorit și totuși să fiu atât de nefericită? Chronically depressed, mi-au spus.

Sunt o păpușă în mâna unor zei neastâmpărați.

Astăzi mi-am deschis jurnalul — un caiet de piele maronie, în care n-am scris decât vreo zece pagini în ultimii zece ani — și încerc să-mi notez rezoluțiile pentru 2025.

Vreau să mă trezesc, scriu.

Să dau foc la tot ce sunt și tot ce am, să mă mut într-un sat pe țărmul Mării Mediterane, să umblu desculță, poate să seduc un pescar și să fac dragoste cu el în barca lui murdară. O pisică neagră să mă hărțuiască peste tot pe unde merg. Să stau trează în nopțile cu lună plină. Să dansez goală cu soția preotului.
Să mă lepăd de brățările astea de diamante, care sclipesc așa cum sclipesc ochii lacomi ai unui Dumnezeu și care mă încătușează și mă sufocă în viața în visul acesta.

Tot felul de imagini ale unei realități posibile îmi trec prin minte și, pentru o clipă, sunt fericită.

Să mă trezești, 2025, să mă trezești.