Me: You make me smile.
Him: You make me weak.
Autor: Gladiola
-
Am plecat din Paradis nu de buna voie si nesilita de nimeni, ci data afara, asa cum sunt izgoniti oamenii sanatosi, prinsi cu minciuna, din sanatorii.
Sunt doar doua caracteristici ale conditiei umane: ori esti o fiinta adaptabila, ori sinucigasa.
M-am adaptat oarecum binisor la portile Edenului, in apartamentul meu mic din Bucuresti pentru cateva luni, pana cand panicile cu care imi insel Eu-ul, m-au impins inapoi, direct flight first class, in Paradis. Acum stau confuza, contempland la ce boala sa imi aleg, asa cum contemplez ce rochie sa imi cumpar; ce boala decid sa am ca sa imi platesc sederea aici in Paradis, unde suntem toti si normali si bolnavi, depinde din ce unghi privesti.
– Champagne?
– Sure.
Domnul zambeste.
Nu uiti niciodata tabieturile din Paradis.
Anna povesteste o intamplare amuzanta – cred – din ultima ei excursie la Monaco. Doamna ambasadorului isi aduce aminte ca acolo a fost dezvirginata de un mulatru african, in iahtul tatalui ei. Domnul cere detalii. Anna aplauda cu manutele ei gingase, muscandu-si buzele de rusoaica perversa, excitata la ideea unei conversatii mai palpitante.
In fata mea sta domnul, dar nu ma uit la el, ma uit la mine in oglinda din spatele dansului. Pierd si aceasta discutie, cum le-am pierdut pe toate in seara asta, si incruntata de ce vad in spatele domnului dau pe gat paharul de sampanie.
Sunt trezita din absenta mea de tacerea personajelor de la masa.
– More? intreaba domnul pe un ton rece, cum ar intreba un domn plictisit si fara timp, o prostituata timida.
Dau din cap in semn de aprobare cu privirea plecata spre lantisorul de la glezna mea, putin rusinata ca am fost prinsa neascultand povestile celor de la masa. In hi society, this is unacceptable.
Anna, fiinta cu bataie de inima, isi strange sprancenele mofturoasa, oarecum ingrijorata, imi cuprinde degetele in manuta ei si ma intreaba Everything ok, baby?
Eu la auzul acestui baby, sau poate doar din cauza alcoolului, rad salbatic si foarte nepotrivit pentru localul acesta scump, lounge in forma de palat pentru o societate nisata de degenerati.
Doamna ambasadorului, observator prea inteligent, vrea sa ii raspunda Annei in locul meu, dar suntem
salvatiintrerupti de JJ care apare la brat de sotia lui glamorous.Ne ridicam cu totii in picioare sa o cunoastem pe dna JJ. Eu o stiu deja din poze, ea din ura. Domnul o cunoaste dintr-o pasiune adultera, Anna nu stie nimic iar dna ambasadorului stie tot. JJ rade fascinat amintindu-mi de Eliazar din Baletul Mecanic al lui Cezar Petrescu.
Dau pe gat jumatate de pahar, alt gest nepotrivit pentru standardele din Paradis,
dar ce drac, sunt totusi romanca, si ma scuz intreband de ladies room.Ies afara, amuzata de precizia cu care inca imi misc soldurile pe Christian Louboutin de 12 cm, cobor in gradina si ma asez pe trepte cu oboseala anilor si greutatea experientelor din viata mea. Imi privesc bratara incolacita pe mana stanga, in forma de sarpe cu ochi de diamant, colectie Tiffany, menita sa imi aminteasca de nopti senine
nu tumultoase, si imi dau lacrimile.Imi trece prin minte o imagine cu mine mai mica, inaltata pe un scaun de lemn in aparamentul saracacios de langa Cluj, in bucatarie langa mama care imi face clatite, privind avioanele si visand ca intr-o zi o sa zbor si eu spre o viata luxoasa cu peripetii extravagante si ma intreb ironic how the fuck did I get here ?
first class, imi raspund tot eu in monologul meu pe cat de tragic pe atat de comic.
G.
-
nu am facut sex de atat de mult timp incat mi am pus in cap sa il fac pe colegul meu de munca gay sa se culce cu mine.
cine a zis ca femeile sunt rationale ? :))
-
Pentru ca plec in x ore, m-am trezit la 6 dimineata panicata ca nu am bagajele facute. Nu ca as avea multe de luat; in 2015 mi-am pierdut si mintea si garderoba. Dar asta e o alta poveste, lipsita de jurnal.
E imposibil sa dormi cand mintea te tortureaza. Nu stiu de ce atata anxietate. Ma mut pentru 12 luni intr-o tara minunata, cu un job pe care il cunosc foarte bine, cu acelasi standard cu care m-am rasfatat in ultimii ani. In loc sa ma simt ca un copil intr-un magazin de jucarii, ma simt ca un bolnav ipohondric caruia doctorul ii spune ca va pleca acasa, iar el e absolut convins ca inca nu e vindecat.
6.23 As putea sa port un jumpsuit decoltat putin la spate la Conferinta
6.24 Nu, eu nu am cum sa plec. Nu sunt pregatita si nu stiu daca mai
potvreau. Ma indoiesc de tot si de toate.and so on.
La 7 dimineata eram deja epuizata. Am stat pe balcon cu o ceasca mare de cafea pentru cateva ore, linistita si nelinistita, femeie si copil, cu o depresie melancolica de viata si o ironie haioasa despre nebunie.
Ma fascineaza diminetile aburinde de ceata. Aerul umed, strecurat in mirosuri de tei sau rapita – depinde de anotimp, cerul inaccesbil de ceata balsamica, strazile umede ca pielea dupa sauna, o oprire a timpului, o ocazie de a recapitula zile pierdute si diferite prin contrast.
Note to self:
Nu exista decizii bune sau rele.
Sunt aici sa invat, sunt aici sa ma cunosc, sunt aici sa ma las fascinata si daca pot, sa inspir la randul meu.
Pluteste drept inainte, si daca pamantul pe care il cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea intr-adins pentru a-ti rasplati indrazneala.
– Regina Izabela catre Cristofor Columb
-
Ati vazut vreodata doua femei care se privesc cu pofta inainte sa se dezbrace in fata unui barbat? Sunt lucruri in viata asta pe care nu le poti controla, dar sa te bucuri ca esti femeie nu e unul din ele.
Aceiasi privire in ochii mari ai Annei.
Sunt oameni care cauta si sunt oameni care se minuneaza doar. Anna e din a doua categorie.
M-am intalnit cu ea saptamana trecuta in Hong Kong la Ozone Bar. De la etajul 118, si lumea si viata au o cu totul alta perspectiva. Ma simt bine inconjurata de glamour. Nu am urat niciodata banii, dimpotriva. I-am vazut ca o modalitate prin care acumulez experiente. Si prin aceste experiente mi-am testat toate convingerile.
Anna a venit la brat cu JJ intr-o rochie alba, scurta, proaspata lipsita de accesorii, dar cu acel zambet luminos pe care il au femeile rasfatate. Eu port pantaloni negri mulati, pantofi nude Christian Louboutin cu toc inalt, un top albastru topaz cu spatele gol legat la gat de un lantisor aproape invizibil auriu. Nu imi amintesc ce purta JJ. Am fost mereu captivata de ochii lui, pierduta si ghidata in acelasi timp de cat de
animalicnaturalmadomina. Inainte sa plec, JJ m-a intrebat daca exista adevar in dominarea unei femei. Daca sub presiune, o femeie se slefuieste like diamonds do?Acum stiu raspunsul.
Anna ma saruta pe buze lung cum face de obicei, cu privirea perversa si imi sopteste I knew you will be back. JJ imi saruta mana, un act de seductie nu de respect.
M-am intors in tara sa imi fac bagajele. Plecarea mea din Romania a fost mereu o decizie pe care am luat-o cu capul, nu cu inima. Asa cum fac si acum.
Totul se incheie cu inceputuri.
-
After a while
you learn the subtle difference between holding a hand and chaining a soul
and you learn love doesn’t mean leaning and company doesn’t always mean security.
And you begin to learn that kisses aren’t contracts and presents aren’t always promises
and you begin to accept your defeats with your head up and and your eyes ahead with the grace of a woman, not the grief of a child.
And you learn to build all your roads on today because tomorrow’s ground is too uncertain for plans and futures have a way of falling down in mid-flight.
After a while you learn that even sunshine burns if you get too much
So you plant your own garden and decorate your own soul instead of waiting for someone to bring you flowers
And you learn that you really can endure, that you really are strong and you really do have worth and you learn and you learn
with every good-bye you learn. -
leaving is not enough; you must
stay gone. train your heart
like a dog. change the locks
even on the house he’s never
visited. you lucky, lucky girl.
you have an apartment
just your size. a bathtub
full of tea. a heart the size
of Arizona, but not nearly
so arid. don’t wish away
your cracked past, your
crooked toes, your problems
are papier mache puppets
you made or bought because the vendor
at the market was so compelling you just
had to have them. you had to have him.
and you did. and now you pull down
the bridge between your houses,
you make him call before
he visits, you take a lover
for granted, you take
a lover who looks at you
like maybe you are magic. make
the first bottle you consume
in this place a relic. place it
on whatever altar you fashion
with a knife and five cranberries.
don’t lose too much weight.
stupid girls are always trying
to disappear as revenge. and you
are not stupid. you loved a man
with more hands than a parade
of beggars, and here you stand. heart
like a four-poster bed. heart like a canvas.
heart leaking something so strong
they can smell it in the street.Frida Kahlo to Marty McConnell
-
“That’s the thing about pain. It demands to be felt.”
—John Green, The Fault in Our Stars
Ma gandesc ca imi dezamgesc viitorul, dar nu am nici o alta idee mai buna. Toata viata mea a fost asa: cand nimic nu a mai avut sens, m-am intors in Romania.
Am mai fost aici, imi spun. Acum 5 ani, cand am plecat din Londra. I-am dat cheia apartamentului meu verisoarei mele. Am lasat totul acolo: haine, parfumuri, mobila, periuta de dinti si amintirile toate. M-am intors in Romania pentru ca pentru mine tara in care m – am nascut e asemanatoare cu starea de coma. Si e nevoie de coma uneori ca sa te trezesti la viata.
Am mai fost aici, dar acum e diferit. Acum traiesc in marmura si diamante si soferul imi conduce Maserati – ul argintiu. Atunci eram
doaramanta cuiva, acum scrie Director pe cartea de vizita. Atunci i-am lasat totul verisoarei mele. Acum ii las totul femeii care imi face curat in apartament. Atunci am fugit de tristete, acum ma duc sa ma razboiesc cu ea. Exact asa ma simt: ca tinerii trimisi la razboi. Sunt datoare cu lacrimi si ma duc sa le platesc.Stiu ca totul pare o fabula. Rad si eu si plang si imi dau seama cat de fucked up e totul. Cat de fucked up sunt eu. Ai spune ca daca tot am plecat de atatea ori, ar trebui sa fie mai usor. Gen, experienta. Dar nu e asa. Am ajuns departe (vezi mama, am ajuns departe) si doare mai tare cand cazi de la inaltime.
Sunt cea mai buna varianta a mea. Mi-am depasit toate visele, am primit mai mult decat am cerut, mai mult decat am crezut. Acum zece ani am crezut ca am sperante si ambitii mari in viata, acum ma uit inapoi si le vad modeste. Stiu ca par un fel de propovaduitor new age, dar cine a zis ca totul e posibil in viata, atat timp cat stii foarte bine ce vrei, a avut mare dreptate.
Imi sparg singura bula asta de cristal in care traiesc si imi sugrum din proprie initiativa viata de printesa. Vin in Romania asa cum am plecat. Cu bagajul de mana. Nu vreau neaparat sa fac asta si sunt paralizata de frica ca iepurii, dar nu vad nici o alta optiune.
Cand m-am uitat dupa apartamente in Bucuresti, ma gandeam la o casa mare in Cotroceni asa cum am inchiriat cand am plecat din Londra. Dar motivele pentru care imi introduc singura coma acum nu sunt aceleasi ca acum 5 ani asa ca imi voi lua un apartament cu o camera de dimensiunea baii de un scriu acum. Chiria ma va costa cat platesc aici pe cina intr-o seara de marti. Dar daca ma incapatanez sa redefinesc durerea macar sa o fac fara anestezie si fara marmura si sofer.
Plec pentru ca nu stiu sa manageriez foarte bine depresia, asa ca incerc nebunia.
-
Fumez un trabuc si beau un Nespresso intr-o rochita neagra, mulata si moale ca pacatul, pe gresia alba din baie. Nopti similare m-au format si educat in acest eu care sunt azi.
Totul are o explicatie, si trabucul si gresia si viata.
Fumez trabucul primit ieri de la un oarecare pentru ca nu mai am nici tigari, nici energie ca sa cobor 17 etaje cu liftul pana la magazinul din fata complexului unde stau. Beau Nespresso ca nu am nimic in frigider in afara de doi morcovi si 4 sticle de sampanie Veuve Clicquot. Parca sunt o prostituata in Paradis.
Ma gandesc ca as vrea sa fie Ea aici, nu ca sa ii vorbesc ci sa o ascult.
Inlatur gandul cu un Nurofen Forte, achizitie din Romania. Nu mai am Xanax si in tara in care sunt acum, oameni rai imbracati in alb, ascunsi in cutii de farmacii, nu se inchina nici farmecelor mele nici banilor mei. Am nevoie de prescriptie autorizata de doctorii lor.
Aici in Paradis, viata decurge intr-un automatist etern. Inconjurata de marmura si aur si cladiri de sticla, inspir expir zilnic fara nici un scop. Ma trezesc la 7.30, fac dus in arome cu miros de lamai verzi, cafea, telefon, ziare care imi distrag atentia de la dezastrele proprii, soferul care ma asteapta cu o alta cafea si alte ziare, drumul pana la birou cand ma uit pe geam fara sa vad nimic, cladirea de pe insula cu numele firmei in argintiu, receptia cu crini inalti, lift, etajul 59, oameni mici si oameni mari, asistenta mea pe care nu o duce capul dar care arata bestial, masa de lucru cu Mac -ul prea mare si prea sofisticat, mailuri, intalniri, telefoane, alte contracte, alte meeting-uri fara sens, adoarme soarele si incep iesirile prin locatii zgomotoase, zambete false si propozitii lungi indulcite de cocktailuri complicate, soferul, alta cladire inalta, alt etaj, alta camera de nebuni pe care o numesc casa.
Nu vrei Doamne sa ma izbavesti de viitor?
(eu)
Jurnal 
